Avocat și promotor al dezvoltării abilităților avocațiale, Mihail este un cercetător aplicat al articulațiilor nevăzute din activitatea judiciară cotidiană.

În sfera dreptului practic se evidențiază, printre altele, ca autor al lucrării „Eficiența Judiciară. Listele de verificare: cum să conduci orice proces către succes” și coordonator al unui concept unic pe piața editorială: „Agenda Avocatului”. În sfera literaturii de specialitate juridică este co-autor al lucrării „Admitere în magistratură și avocatură. Ghidul candidatului” și autor ori co-autor a peste 23 de articole în materia dreptului procesual civil.

Membru al Baroului București, Mihail are o experiență relevantă ca avocat litigator acumulată în cadrul unora dintre cele mai importante firme de avocatură autohtone și, în ultimii ani, în contextul practicii individuale. Este implicat în litigii variate, reprezentând cu succes atât persoane fizice, cât și entități juridice unanim recunoscute drept lideri în domeniul lor de activitate. Printre altele, a absolvit cursuri de perfecționare pentru specializările expert achiziții publice și expert fiscal, cursuri postuniversitare privind reglementările cuprinse în Noul Cod civil și Noul Cod de procedură civilă, deține titlul de master în specializarea Medierea Conflictelor în Drept și titlul de master în specializarea Drept European și Internațional al Afacerilor, acordat de Universitatea Paris I Panteon-Sorbona. 

Este formator în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, la disciplina obligatorie „Tehnici de argumentare judiciară. Pregătirea și elaborarea consultanței juridice scrise” și la disciplina facultativă „Public speaking”.

© Toate drepturile rezervate S.C. Wolters Kluwer Romania SRL 
Cod Fiscal RO8451308 / Reg. Com. J40/4017/1996;
Tel: 031.224.41.95; Email: marketing@wkro.ro

Pentru mai multe informații vă stăm la dispoziție!
Alina Alexe: 0737 733 450
alina.alexe@wolterskluwer.com

VREAU SĂ PARTICIP!

Marketing avocațial

WEBINAR 12 MAI 2021

SUNĂ ACUM!

Marketing 
avocațial

Webinar 12 mai

Webinarul are ca obiectiv prezentarea celor mai importante metode de consolidare a relației dintre avocat și client.

Întrucât legislația în vigoare limitează considerabil mijloacele de publicitate deschise avocatului, acesta trebuie să își promoveze abilitățile cu precădere în relația directă cu clienții săi. Interviul inițial, modul și mijloacele de interacțiune, comunicarea adaptată celor mai diverse contexte, retenția și fidelizarea, toate reprezintă elemente esențiale ale unei practici avocațiale de succes.

La acest atelier veți învăța, teoretic și practic, cele mai eficiente metode de interacțiune între avocat și client. Plecând de la cercetări și lucrări din literatura de specialitate, expunerea se sprijină pe eficiența dovedită a unor tehnici puțin cunoscute și cu mult mai puțin aplicate.
Agenda evenimentului
Trainer-ul evenimentului

        Sesiunea I: Importanța marketingului în practica avocațială
⏹     Limitările normative;
⏹     Tehnici de marketing adaptate legislației autohtone;
⏹     Comparații succinte cu reglementări internaționale;
⏹     Auditul practicii actuale;
⏹     Importanța dezvoltării permanente.

        Sesiunea II: Interviul clientului și                               interacțiunile ulterioare

⏹     Contextul;
⏹     Prima întâlnire dintre avocat și potențialul client – pregătirea, desfășurarea și acțiunile imediate;
⏹     Structura interviului inițial;
⏹     Adaptarea la personalitatea clientului;
⏹     Tehnici de comunicare;
⏹     Interacțiunile dintre avocat și client în diferite contexte ale raportului de colaborare;
⏹     Metode de prezentare a consultanței juridice;
⏹     Asigurarea continuității relației.

        Sesiunea III: Retenția și fidelizarea clienților

⏹     Importanța fiecărui client;
⏹     Managementul portofoliului de clienți;
⏹     Conduita avocatului în diferite contexte sociale;
⏹     Gestionarea situațiilor dificile în relația avocat-client;
⏹     Atingerea obiectivelor comune;
⏹     Recomandări bibliografice
.

Mihail DINU

CÂND ȘI UNDE

12 MAI 2021; Orele 14:00 – 17:00
Webinar, prezență online

Wolters Kluwer România SRL are dreptul să modifice datele de desfășurare ale evenimentelor sau să anuleze evenimentul, aceste informații fiind transmise în termen de 3 zile lucrătoare înainte de data stabilită inițial.

 Efectuarea plăţii pentru participarea la un eveniment Wolters Kluwer Romania semnifică acceptarea termenilor şi condiţiilor privind organizarea evenimentului. 

În cazul neparticipării în data de desfășurare a evenimentului, suma achitată nu se restituie, având posibilitatea de a vizualiza înregistrarea evenimentului timp de 5 zile de la data desfășurării acestuia.

PREȚURI

400 lei + TVA

INCLUSE ÎN PREȚ

 diplomă de participare;
voucher sintact.ro (acces 15 zile);

ÎNSCRIERE

Înscrierea constă în emiterea unei facturi fiscale în baza căreia puteți achita taxa de participare. Factura poate fi emisă fie pe persoană fizică, fie pe persoană juridică (societate, cabinet, PFA).

VREAU SĂ PARTICIP!
⏹    Veți învăța metode optime de intervievare a clientului;
⏹    Veți primi recomandări referitoare la dezvoltarea clientelei;
⏹    Veți cunoaște tehnici de marketing avocațial adaptate exigențelor normative;
⏹    Vă veți perfecționa metodele de comunicare;
⏹    Veți învăța să ascultați cu atenție și să înțelegeți aprofundat obiectivele clientului;
⏹    Veți afla tehnici de gestionare a unor situații dificile;
⏹    Veți afla ce trebuie să faceți pentru a fi recomandați de către clienți.

Beneficiile participanților

Detaliile evenimentului
VREAU SĂ PARTICIP!VREAU SĂ PARTICIP!

Economisește și rămâi informat cu Abonamentul la Webinariile WK

Vezi Oferta
VREAU SĂ PARTICIP!

Pentru mai multe informații vă stăm la dispoziție!
Alina Alexe: 0737 733 450
alina.alexe@wolterskluwer.com

Descrierea
evenimentului

Primirea, retenția și fidelizarea clienților