Inteligența Artificială și Eficiența Judiciară: implicații practice pentru profesioniștii dreptului
12 februarie 2026,
orele 14:00 – 17:00
15 locuri disponibile în format fizic

Evenimentul formează obiectul procedurii de aprobare în principiu de către INPPA. Conferința este inclusă în programul de pregătire și perfecționare continuă a avocaților. Punctele de pregătire profesională se vor acorda după încheierea conferinței, în baza prevederilor Metodologiei de recunoaștere a activitaților de pregatire profesională continuă, aprobată de Consiliul U.N.B.R.
Despre webinar
Această sesiune de formare îți oferă o incursiune clară și aplicată în universul inteligenței artificiale („AI”), explicând conceptele fundamentale și prezentând instrumente inovatoare care pot eficientiza, clarifica și susține munca juridică de zi cu zi. Vei afla cum tehnologiile moderne pot automatiza sarcini repetitive, pot accelera analiza documentelor complexe și pot contribui la formularea unor argumente mai bine fundamentate.
Pe parcursul sesiunii vei descoperi nu doar potențialul impresionant al Generative AI, ci și modul în care pot fi gestionate provocările și limitările acesteia. Prin exemple practice și demonstrații concrete, vei învăța să controlezi și să optimizezi rezultatele generate, evitând erorile frecvente și menținând un standard ridicat de acuratețe. Totodată, vei dobândi competențe esențiale de prompting eficient, o abilitate indispensabilă pentru obținerea unor răspunsuri coerente și precise, cu aplicabilitate directă în cercetarea, analiza și redactarea juridică.
Dincolo de componenta tehnică, cursul te va ghida în integrarea responsabilă și etică a AI în activitatea profesională. Vei înțelege obligațiile și limitele utilizării acestor tehnologii, de la protejarea confidențialității și a datelor sensibile până la conformitatea cu normele europene și internaționale. În plus, vor fi prezentate strategii practice pentru adoptarea AI la nivel individual și organizațional, astfel încât tranziția să fie eficientă, transparentă și aliniată celor mai înalte standarde profesionale.
Pregătește-te să devii un profesionist adaptat viitorului — unul care nu doar înțelege tehnologia, ci o valorifică inteligent pentru a crește eficiența, calitatea și impactul serviciilor juridice pe care le oferă.
Tematica
- 1. Introducere în Inteligența Artificială („AI”) și impactul asupra activităților juridice
- Scurt istoric al AI și evoluțiile recente
- Vocabularul de bază: algoritm, rețele neuronale, machine learning, deep learning, natural language processing (NLP), LLM (Large Language Models), Generative AI (GenAI)
- Ce înseamnă „alfabetizarea AI” în domeniul juridic
- Tipuri de instrumente AI utile în domeniul juridic: Generative AI, AI pentru analiza documentelor, automatizare, cercetare, scriere legală și îmbunătățirea oratoriei judiciare
- 2. Beneficii, provocări și limitări ale Generative AI
- Exemple de utilizare: redactare, rezumare, revizuire, cercetare juridică, brainstorming, oratorie
- Demonstrații practice
- Limitări: halucinații, lipsa surselor, prejudecăți (bias), actualizări
- Necesitatea revizuirii umane
- 3. Prompting eficient: bune practici în domeniul juridic
- Ce este un „prompt” și importanța lui
- Tehnici de bază: claritate, roluri, structurare
- Tehnici avansate: prompting iterativ, chain-of-thought, verificări
- Demonstrații adaptate domeniului juridic
- 4. Obligații profesionale în utilizarea AI
- Diligența profesională și verificarea datelor
- Confidențialitatea și etica
- Răspunderea în utilizarea AI
- Recomandările reprezentanților profesiei de avocat
- 5. Cadrul legal: AI și protecția datelor
- EU AI Act: clasificări, interdicții, cerințe
- GDPR: prelucrarea datelor în AI
- US Cloud Act: implicații pentru datele juridice
- Proprietatea intelectuală
- 6. Practici de adoptare și adaptare AI în sfera juridică
- Oportunități pentru activitățile curente
- Managementul schimbării și pregătirea echipelor
- Evaluarea instrumentelor AI: criterii de selecție
- Guvernanța AI: transparență, audit, responsabilitate
Beneficii participanți
- Dobândirea unei înțelegeri solide a conceptelor fundamentale și a terminologiei AI relevante pentru domeniul juridic, facilitând alfabetizarea digitală
- Accesul la cunoștințe practice despre cele mai eficiente instrumente AI pentru redactare, cercetare juridică, revizuirea documentelor și automatizarea sarcinilor repetitive
- Învățarea modului de a folosi Generative AI pentru a accelera redactarea și rezumarea documentelor, economisind timp prețios în activitatea zilnică
- Identificarea și gestionarea limitărilor AI, precum riscul de generare a informațiilor eronate (halucinații) și necesitatea verificării umane pentru a menține calitatea și acuratețea activităților juridice
- Dezvoltarea abilităților de prompting adaptat contextului juridic, esențial pentru a obține răspunsuri clare și relevante din instrumentele AI
- Înțelegerea obligațiilor profesionale și etice în utilizarea AI, inclusiv protecția confidențialității și responsabilitatea profesională în era digitală
- Familiarizarea cu cadrul legal actual privind AI și protecția datelor, inclusiv reglementările europene (EU AI Act, GDPR) și internaționale (US Cloud Act)
- Dobândirea unor strategii practice pentru integrarea AI în activitatea curentă
- Îmbunătățirea capacității de evaluare și selecție a instrumentelor AI potrivite, bazată pe criterii de transparență, audit și responsabilitate
- Creșterea competitivității profesionale prin adoptarea responsabilă a tehnologiilor AI, oferind servicii juridice rapide, eficiente și adaptate nevoilor clienților

Public țintă
Avocați practicieni cu experiență sau aflați la început de carieră, interesați să integreze tehnologiile moderne în practica lor cotidiană. De asemenea, cursul se adresează tuturor juriștilor care doresc să înțeleagă implicațiile etice și profesionale ale utilizării inteligenței artificiale, respectând normele deontologice și reglementările în vigoare. Nu sunt necesare cunoștințe de specialitate în privința inteligenței artificiale sau a tehnologiei specifice.
Speaker: Mihail Dinu

Avocat și promotor al dezvoltării abilităților avocațiale („legal soft skills”), Mihail este un cercetător aplicat al articulațiilor nevăzute din activitatea judiciară.
În sfera dreptului practic se evidențiază, printre altele, ca autor al lucrării „Eficiența Judiciară. Listele de verificare: cum să conduci orice proces către succes” și coordonator al unui concept unic pe piața editorială: „Agenda Avocatului”. Deopotrivă, contribuie periodic prin articole înscrise la rubrica „Oratorie Judiciară” din cadrul Revistei Române de Drept al Afacerilor. În sfera literaturii de specialitate juridică este co-autor al lucrării „Admitere în magistratură și avocatură. Ghidul candidatului” și autor ori co-autor al mai multor articole în materia dreptului procesual civil. A găzduit podcast-ul „Bine Zis”, produs în colaborare cu Wolters Kluwer și având ca teme centrale comunicarea, persuasiunea și negocierile bine structurate.
Este formator în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, la disciplinele „Tehnici de argumentare judiciară” și „Public Speaking”.
Este membru al Comitetului Științific din cadrul proiectului european LITEL 2 având ca obiectiv formarea avocaților europeni în domeniul inteligenței artificiale.
Detaliile evenimentului
Wolters Kluwer România SRL are dreptul să modifice datele de desfășurare ale evenimentelor sau să anuleze evenimentul, aceste informații fiind transmise în termen de 3 zile lucrătoare înainte de data stabilită inițial.
PREȚ
450 lei
Diplomă participare
Voucher Sintact (15 zile)
Prețul nu include TVA
CÂND ȘI UNDE
12 februarie 2026, orele 14:00 - 17:00
În cazul neparticipării în data de desfășurare a evenimentului, suma achitată nu se restituie, având posibilitatea de a vizualiza înregistrarea evenimentului timp de 5 zile de la data desfășurării acestuia.
Efectuarea plăţii pentru participarea la un eveniment Wolters Kluwer Romania semnifică acceptarea termenilor şi condiţiilor privind organizarea evenimentului.
Inteligența Artificială și Eficiența Judiciară:
implicații practice pentru profesioniștii dreptului
implicații practice pentru profesioniștii dreptului
12 februarie 2026,
orele 14:00 – 17:00, hibrid
orele 14:00 – 17:00, hibrid
