EVAZIUNEA FISCALĂ

A absolvit Facultatea de Drept a Universității din București în anul 1995 și din noiembrie același an ocupă funcția de procuror. Din septembrie 2014 este detașată ca formator la Institutul Naţional al Magistraturii, disciplina Drept penal și procesual penal.
Are o experiență de peste 15 ani în aplicarea legislației penale, ca procuror, calitate în care a ocupat diferite funcții de execuție și de conducere, mergând de la procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti la prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul București.  A avut astfel posibilitatea de a cunoaște cele mai multe dintre problemele invocate de practicieni în legătură cu cercetarea și judecarea cauzelor penale și preocuparea constantă de a căuta răspunsuri la întrebările practicii. Experiența astfel acumulată i-a permis ca, în calitate de formator în cadrul Institutului Național al Magistraturii, să fie implicată, în perioada 2014 – 2018, în organizarea și susținerea unor seminarii și conferințe axate pe aspectele controversate ivite în aplicarea legislației penale. În acest context, nu s-a limitat la analiza problemelor privind infracțiunile prevăzute în Codul penal, ci a acordat atenție și infracțiunilor cuprinse în legile speciale.

CLICK AICI PENTRU ÎNSCRIERE!

© Toate drepturile rezervate S.C. Wolters Kluwer Romania SRL; Cod Fiscal RO8451308 / Reg. Com. J40/4017/1996;
 Tel: 031.224.41.95; Email: marketing@wkro.ro

Pentru mai multe informații vă stăm la dispoziție!
Alina Alexe: 031.22.44.151; alina.alexe@wolterskluwer.com

TRAINER-UL EVENIMENTULUI

Includerea investigării cauzelor având ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală între prioritățile Ministerului Public, asociată cu efectele crizei economice, a făcut din faptele la care se referă Legea nr. 241/2005 un domeniu de interes pentru foarte mulți dintre profesioniștii dreptului. În ultimii ani, fenomenul evaziunii fiscale și combaterea sa prin mijloace de drept penal nu au prezentat interes doar pentru judecători, procurori și avocați, ci, cel puțin prin efectele lor colaterale (luarea și ridicarea unor măsuri asiguratorii, afectarea normalei activități a unor societăți comerciale), și pentru executori judecătorești, lichidatori, consilieri juridici.

Webinarul nostru își propune să aducă în atenția tuturor juriștilor interesați de această materie, indiferent de funcția pe care o ocupă, câteva aspecte cu privire la care jurisprudența rămâne controversată, propunând și posibile soluții. Abordarea problemelor se va face dintr-o perspectivă exclusiv practică, incluzând și un prezentarea unei selecții relavante de hotărâri judecătorești în materia evaziunii.

PREȚURI


400 LEI + TVA

Notă: În cazul neprezentării nenotificate în scris la adresa de e-mail alina.alexe@wolterskluwer.com, cu minimum 3 zile înainte de desfășurarea evenimentului, suma achitată nu se restituie având în vedere costurile organizatorice deja implicate și nici nu mai poate fi realocată pentru un alt eveniment organizat de Wolters Kluwer România. Veți beneficia, în schimbul sumei pe care o achitați, de materialele oferite de speaker în urma evenimentului la care ați fost înscris/ă.

CÂND ȘI UNDE


8 octombrie 20120; Orele 14:00 – 18:00;
Webinarul se desfășoară online

AGENDA EVENIMENTULUI

⏹     Cunoști particularitățile în administrarea probelor în cazurile de evaziune fiscală
⏹     Afli posibile soluții la problemele privind încadrarea juridică a unor fapte
⏹     Știi care este practica judiciară în materia evaziunii fiscale
⏹     Te informezi în privința luării, ridicării măsurilor asigurătorii și asupra concursului cu măsurile luate 
        în procedura executării silite sau a insolvenței

DETALIILE EVENIMENTULUI

PREZENTAREA WEBINARULUI

Alexandra Mihaela ȘINC

BENEFICIILE PARTICIPANȚILOR

  Aspecte controversate din practica judiciară
 Posibile soluții

INCLUSE ÎN PREȚ


  diplomă de participare;
  voucher sintact.ro (acces 15 zile);
  voucher de 450 lei discount pentru 
achiziția soluției juridice LexForce.

WEBINAR 8 OCTOMBRIE 2020

SUNĂ ACUM!
  • Aspecte penale în materia evaziunii fiscale. Evaziunea fiscală – raportul cu alte infracțiuni.
  • Cercetarea și judecarea cauzelor având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală. Aspecte procedurale.
  • Practica judiciară în materia evaziunii fiscale  
       -  Practica obligatorie a CCR și ICCJ  
       -  Decizii de speță relevante.   

ÎNSCRIERE


Înscrierea constă în emiterea unei facturi fiscale în baza căreia puteți achita taxa de participare. Factura poate fi emisă fie pe persoana fizică, fie pe persoana juridică (societate, cabinet, PFA).

Wolters Kluwer România SRL are dreptul să modifice datele de desfășurare ale evenimentelor sau să anuleze evenimentul, aceste informații fiind transmise în termen de 5 zile lucrătoare înainte de data stabilită inițial, atât telefonic cât și pe e-mail. Taxa de participare achitata se poate utiliza ca și compesare pentru un alt eveniment organizat exclusiv de Wolters Kluwer România sau poate fi returnată în termen de 10 zile lucrătoare, de la data emiterii facturii storno.

Wolters Kluwer Romania SRL nu este răspunzătoare pentru costurile suplimentare (transport, cazare etc.) angajate de participanţi. Efectuarea plăţii pentru participarea la un eveniment Wolters Kluwer Romania semnifică acceptarea termenilor şi condiţiilor privind organizarea evenimentului.

   Aspecte penale în materia evaziunii fiscale. Evaziunea fiscală – raportul cu alte infracțiuni.
•    Cercetarea și judecarea cauzelor având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală. Aspecte procedurale.
•    Practica judiciară în materia evaziunii fiscale  
        -  Practica obligatorie a CCR și ICCJ  
        -  Decizii de speță relevante.   

  • Cunoști particularitățile în administrarea probelor în cazurile de evaziune fiscală
  • Afli posibile soluții la problemele privind încadrarea  juridică a unor fapte
  • Știi care este practica judiciară în materia evaziunii fiscale
  • Te informezi în privința luării, ridicării măsurilor asigurătorii și asupra concursului cu măsurile luate în procedura executării silite sau a insolvenței

Economisește și rămâi informat cu Abonamentul la Webinariile WK

Vezi Oferta