Pentru mai multe informații vă stăm la dispoziție!
Malvina Udrea: 0737 733 444
malvina.udrea@wolterskluwer.com
06 Aprilie 2023 Eveniment Hibrid
RĂZVAN-RADU POPESCU
Este avocat şi cadru didactic în învăţământul juridic superior, cunoscut în calitate de specialist în domeniul dreptului muncii și securităţii sociale, precum şi în dreptul penal al muncii. Este autorul a peste 40 de cărţi şi studii de specialitate.
Este doctor în Dreptul muncii şi conferenţiar universitar la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir din Bucureşti precum și la Școala Naţională de Studii Politice și Administrative.
De asemenea, este formator la Institutul pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor, Institutul Notarial Român și Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
Are experienţă practică şi didactică de peste 20 ani în domeniul dreptului.
CÂND ȘI UNDE
06 APRILIE 2023; Orele 14:00 – 17:00
Format hibrid
Engagement Alert: interacțiune în timp real
între speaker și cursanți
Wolters Kluwer România SRL are dreptul să modifice datele de desfășurare ale evenimentelor sau să anuleze evenimentul, aceste informații fiind transmise în termen de 3 zile lucrătoare înainte de data stabilită inițial.
Efectuarea plăţii pentru participarea la un eveniment Wolters Kluwer Romania semnifică acceptarea termenilor şi condiţiilor privind organizarea evenimentului.
În cazul neparticipării în data de desfășurare a evenimentului, suma achitată nu se restituie, având posibilitatea de a vizualiza înregistrarea evenimentului timp de 5 zile de la data desfășurării acestuia.
PREȚURI
450 lei + TVA
În cazul neparticipării în data de desfășurare a evenimentului, suma achitată nu se restituie, având posibilitatea de a vizualiza înregistrarea evenimentului timp de 5 zile de la data desfășurării acestuia.
PREȚURI
400 lei + TVA
INCLUSE ÎN PREȚ
■ diplomă de participare, la cerere
■ voucher sintact.ro (acces 15 zile)
ÎNSCRIERE
Înscrierea constă în emiterea unei facturi fiscale în baza căreia puteți achita taxa de participare. Factura poate fi emisă fie pe persoană fizică, fie pe persoană juridică (societate, cabinet, PFA).
evenimentului
Avocați, consilieri juridici, personal resurse umane, juriști, angajați și angajatori, din sectorul public sau privat, interesați de cunoașterea aspectelor practice legate de legislația muncii precum și de cea civilă în ceea ce privește găsirea modalităților concrete de prestare a unor activități specifice.
Te poți înscrie atât pentru participare fizică, dar și online.
Evenimentul se desfășoară în format hybrid.
© 2022 Wolters Kluwer România. Toate drepturile rezervate