CLICK AICI PENTRU ÎNSCRIERE

Ești interesat de acest seminar? Completează datele de mai jos pentru a-ți garanta participarea!

ASPECTE PRACTICE LEGATE DE
PROCEDURA DE EXECUTARE SILITĂ
PREZENTAREA SEMINARULUI

Controversele apărute în practică în privința executării silite, având în vedere deja formarea unei jurisprudențe în domeniu de la intrarea în vigoare a noilor coduri, vor fi dezbătute într-un seminar Wolters Kluwer România de către executorul judecătoresc Bogdan Dumitrache. Lectorul este unul dintre membrii Comisiei de redactare a Proiectului Noului Cod civil, ai Comisiei de redactare a Proiectului Legii de punere în aplicare a Noului Cod civil și ai Comisiei de redactare a Proiectului Legii de punere în aplicare a Noului Cod de Procedură civilă. Pornind de la experiența sa profesională și preocupările academice de cel mai înalt nivel, în cadrul seminarului interactiv va propune posibile soluții pentru rezolvarea problemelor pe care le ridică executarea silită în cazurile avocaților, consilierilor juridici din companii private și de stat și, în general, profesioniștilor dreptului.
BENEFICII 


Afli care sunt cele mai bune criterii pentru a alege un executor judecătoresc


Poți adresa întrebări unuia dintre membrii Comisiilor de redactare ale noilor coduri


Știi ce clauze să ai în vedere când închei un contract cu executorul judecătoresc

Cunoști în detaliu pașii procedurii de executare silită

Bogdan Dumitrache


A absolvit Facultatea de Drept a Universității din București în anul 1994. În prezent, este formator la Institutul Național al Magistraturii și executor judecătoresc. A fost membru în Comisia de redactare a Proiectului Codului civil, în Comisia de redactare a Proiectului Legii de punere în aplicare a Codului civil și în Comisia de redactare a Proiectului Legii de punere în aplicare a Codului de procedură civilă.

© Toate drepturile rezervate S.C. Wolters Kluwer Romania SRL 
Cod Fiscal RO8451308 / Reg. Com. J40/4017/1996;
Tel: 031.224.41.95; Email: marketing@wkro.ro

SEMINAR 27 iunie 2017

TEMATICA 


Raporturile dintre creditor și executorul judecătoresc. Criterii de alegere a executorului judecătoresc. Clauze oportune în contractul încheiat între creditor și executor: identificarea modalităților de executare, regimul cheltuielilor de executare silită. 

Prescripția executării silite. 

Regimul cauțiunii aferente cererii de suspendare a executării silite. 

Depunerea cu afectațiune specială. 

Onorariul avocațial în faza executării silite.

 

CÂND ȘI UNDE


27 iunie 2017, orele: 14:00 -18:00


Sala de cursuri Wolters Kluwer România,
Bd. Tudor Vladimirescu nr. 22,
Clădirea Green Gate, etaj 6, sector 5, București

Preț participare: 300 lei + TVA


Nota: În cazul neprezentării nenotificate în scris la adresa de e-mail andra.rosianu@wolterskluwer.com, cu minim 3 zile înainte de desfășurarea evenimentului, suma achitată poate fi realocată, fără a se restitui, pentru un alt eveniment organizat de Wolters Kluwer Romania. Realocarea către alt eveniment este posibilă o singură dată, pe o perioadă de 3 luni.

Pentru mai multe informații
vă stăm la dispoziție!
Andra Roșianu; 031.22.44.149
andra.rosianu@wolterskluwer.com

În preț sunt incluse următoarele:

« diplomă de participare,
« pauză de cafea
« voucher de 100 lei pentru înscrierea la unul din atelierele practice 

    viitoare Wolters Kluwer*,
« voucher iDrept Expert (acces 30 zile),
« voucher de 450 lei discount pentru achiziția soluției juridice LexForce.

* Voucher-ul de 100 lei oferit pentru evenimentele viitoare poate fi folosit doar pentru seminariile și conferințele organizate strict de Wolters Kluwer, nu și cele în parteneriat, un voucher per participant și doar din costul întreg de participare (reducerile nu se cumulează). De asemenea, acestea au o valabilitate de 3 luni din data evenimentului la care îl primiți.

CONDIȚII DE PARTICIPARE

1.

2.

3.

4.

5.

«

«

«

«

DETALIILE EVENIMENTULUI
TRAINER EVENIMENT