Nulitatea hotărârii adunării generale este, probabil, cea mai frecventă speță întâlnită pe rolul instanțelor judecătorești în materia dreptului societar. În ciuda acestei frecvențe, practica relevă situații de distorsiune a unor concepte, atât de drept societar, cât și de drept comun, lucru cauzat și de modul defectuos în care este redactată legislația. Acest lucru afectează calitatea actului judiciar și permite propagarea acestor distorsiuni nu doar la nivel de practică ci, de multe ori, chiar la nivel de teorie, ceea ce duce la formarea unui cerc vicios.

Acest seminar își propune clarificarea acestor concepte, cu speranța ca practica judiciară să primească repere corecte, în acord cu principiile care guvernează în mod tradițional dreptul societar și dreptul comun.

Participanții au ocazia să cunoască situațiile controversate legate de nulitatea hotărârii adunării generale și să înțeleagă care sunt soluțiile legale pe care le pot adopta. Abordarea va fi axată pe problemele întâlnite în practica instanțelor judecătorești și pe clarificarea conceptelor esențiale în acest domeniu al dreptului societar.

>> Vreau să particip!

 

Pentru rezervări telefonice sau pe mail,

colega noastră vă stă la dispoziţie:

Cristina Ghica

031.22.44.158

cristina.ghica@wolterskluwer.com

Completaţi datele şi vă contactăm în cel mai scurt timp!

Agenda evenimentului

Sebastian Bodu are o bogată experiență de jurist și avocat, finanțist și cadru didactic universitar, fiind specializat pe Drept societar, Dreptul contractelor comerciale, Piețe de capital, Privatizări, Drept bancar, și Drept fiscal. În 2002 a obținut titlul de doctor în drept comercial, lucrarea sa de doctorat având ca temă Regimul juridic al actiunilor emise de societățile comerciale.

În 2004 a absolvit cursurile de MBA, în cadrul Kennesaw University, Atlanta, Georgia, S.U.A./ASEBUSS. A predat cursuri de Dreptul Afacerilor și de Drept comercial în cadrul Academiei de Studii Economice și al Institutului Bancar Român/Universitatea Financiar-Bancară.

Data:                         27 octombrie 2016
Program:                 14.00 – 18.00
Loc desfașurare:  Sala de cursuri din sediul Wolters Kluwer, Bd. Tudor Vladimirescu 22, Cladirea Greengate
Preț participare:   OFERTĂ SPECIALĂ (până pe 26 Octombrie) - 20% REDUCERE  
                               PREȚ ÎNSCRIERE    (după 26  octombrie) -  450 RON + TVA 
 
Prețul include:
  • diplomă de participare,
  • pauza de cafea,
  • voucher de 100 lei pentru înscrierea la evenimentele viitoare Wolters Kluwer,
  • voucher Acces iDrept Expert 30 zile,
  • 450 lei discount pt achizitie LexForce.

Nota: În cazul neprezentării nenotificate în scris la adresa de mail cristina.ghica@wolterskluwer.com, cu minim 3 zile înainte de desfășurarea evenimentului, suma achitată poate fi realocată, fără a se restitui, pentru un alt eveniment organizat de Wolters Kluwer Romania. Realocarea către alt eveniment este posibilă o singură dată, pe o perioadă de 3 luni.

*Voucher-ul de 100 ron oferit pentru evenimentele viitoare poate fi folosit doar pentru seminariile și conferințele organizate strict de Wolters Kluwer, nu și cele în parteneriat, un voucher per participant și doar din costul întreg de participare (reducerile nu se cumulează). De asemenea, acestea au o valabilitate de 3 luni din data evenimentului la care îl primiți.

Trainer

A fost Președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în perioada 2005-2007. Anterior a ocupat funcțiile de Director al Direcției Juridice și Compleanță din cadrul ING Romania,  senior lawyer în cadrul Romanian-American Enterprise Fund și consultant pentru corporațiile americane Carana Group, Inc. și Financial Markets International, Inc.

Este autorul a numeroase articole și lucrări de drept comercial, printre care amintim Tratatul de drept societar, vol. I - III (1.750 pagini) publicat de Editura Rosetti Internațional în perioda 2014/2015.

Tematică abordată

MODULELE EXTINSE DE DREPT SOCIETAR

Pe lângă nulitatea hotărîrilor adunării generale, alte două mari probleme sunt frecvent întâlnite în practică: (1) Convocarea, ținerea adunării generale și adoptarea hotărârilor și (2) Retragerea și excluderea asociaților.

Sebastian Bodu va dezbate aceste probleme în două seminarii ulterioare, în aceeași manieră practică, bazată pe jurisprudența recentă a instanțelor judecătorești:

(1) Pe 17 noiembrie 2016: Seminarul Convocarea, ținerea adunării generale și adoptarea hotărârilor - Controverse și probleme practice. Modul în care AGA este convocată și modul în care decurge ședința adunării sunt importante pentru a evita anularea hotărârilor adoptate. Cu cât se elimină viciile care grevează modul de convocare și adoptare, cu atât șansele unei anulări se reduc.

(2) Pe 15 decembrie 2016:  Retragerea și excluderea asociaților - Controverse și probleme practice. Retragerea și excluderea asociaților sunt modalități de realizare, pe seama societății emitente, a creanțelor născute din deținerea de titluri de participare și ridică probleme de protecție a asociaților rămași în societate, precum și a creditorilor sociali.


Aceste seminarii compun modulele extinse de drept societar, pe care le poți accesa chiar acum, la un preț fără concurență.

  • Modulul II: 2 seminarii la alegere, include seminarul privind Nulitatea hotărârii adunării generale și încă un seminar din cele prezentate mai sus, la alegere. Preț participare:OFERTĂ SPECIALĂ (până pe 26 Octombrie) - 20% REDUCERE  
                                                                            PREȚ ÎNSCRIERE    (după 26  octombrie) -  800 RON + TVA 
  • Modul III: 3 seminarii, include toate cele 3 seminarii prezentate. ​​Preț participare: OFERTĂ SPECIALĂ (până pe 26 Octombrie) - 20% REDUCERE  PREȚ ÎNSCRIERE    (după 26  octombrie) -  800 RON + TVA 

Pentru a te înscrie la un module extins, bifează în formularul de comandă seminariile de care ești interesat!

Doar 20 de locuri disponibile. Rezervă-ţi locul din timp!

  • Cunoști care sunt provocările practice legate de nulitatea hotărârii adunării generale.
  • Afli care sunt tendințele practicii judecătorești în acest domeniu și care au fost cele mai frecvente probleme deduse judecății.
  • Înveți să apreciezi corect validitatea unei hotărâri a adunării generale, aplicând cele mai potrivite soluții pentru a  depăși legislația neclară.
  • Interacționezi cu un specialist în domeniul dreptului societar capabil să îți ofere răspunsurile de care ai nevoie.

 

Beneficiile

participanților

 

Fix the following errors:
Hide