Freedom House România vă invită la conferința de deschidere a proiectului privind combaterea fraudelor în achizițiile publice. Conferința este primul eveniment dintr-o serie de cinci (două conferințe în București și trei seminarii în țară), toate în cadrul proiectului dezvoltat împreună cu Asociația Experților în Achiziții și susținută de Wolters Kluwer România.

Această conferință este susținută prin programul Uniunii Europene, Hercule III (2014-2020). Acest program este implementat de Comisia Europeană, biroul antifraudă (OLAF). A fost creat pentru a promova activități în domeniul protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene (pentru mai multe informații, accesați http://ec.europa.eu/anti_fraud/about-us/funding/index_en.htm).

Se vor discuta subiecte de interes pentru toți profesionistii, avocații și juriștii care:

  • sunt implicați în domeniul achizițiilor publice;
  • desfășoară activități legate de fonduri structurale şi de investiții europene;
  • sunt interesați de prevenirea fraudelor;
  • sunt interesați de legislația națională conexă.

Speakerii sunt experți în domeniu şi abordează temele menționate într-o notă practică. De asemenea, se va face o evaluare a problemelor generate de legislația națională.

Rezervă în calendar: 17 iunie 2015
Locație: București
(Hotel Intercontinental, Sala Rapsodia)
            

Program: 9.00 - 16.30
Investiție: 600 LEI + TVA 
    
Sunt incluse:
  • prânz
  • Un voucher în valoare de 100 lei pentru înscrierea la una dintre conferințele sau atelierele viitoare Wolters Kluwer România

ADMINISTRATIV

© Toate drepturile rezervate S.C. Wolters Kluwer Romania SRL Cod Fiscal RO8451308 / Reg. Com. J40/4017/1996; Tel: 031.224.41.95; Email: marketing@wkro.ro

PARTICIPAȚI ȘI DUMNEAVOASTRĂ!

VREAU SĂ PARTICIP!

Pentru mai multe informații vă stăm la dispoziție!
Persoana de contact:
Dorin Băcanu

Tel: 031.22.44.156
E-mail: dorin.bacanu@wkro.ro

AGENDA

09:00 – 09:30 Registration/ Arrival and registration of participants
9.30 – 10:30 Opening address/Welcome and introduction to the programme - Cristina Guseth - Project manager
10:00 – 10:30 The fight against fraud - the European Union perspective within the new UE Public Procurement Directives and the new programming ESI period 2014-2020
                       Moderator: Laura Ștefan, anti-corruption expert
                       Thomas Steiger – OLAF Policy Officer, Fraud Prevention, Reporting and Analysis

10:30 – 11:00 Questions and Answers

11:00 – 11:30 Coffee Break

11:30 – 12:00 New UE Public Procurement Directives implementation process – general approach
                       Moderator: Adrian Ceparu – expert on public procurement
                       Olivier Moreau – expert on public procurement

12:00 – 12:30 New UE Public Procurement Directives implementation process in Romania – state of  play
                      Moderator: Laura Ștefan, anti-corruption expert
                      Eduard Badea – expert on public procurement

12:30 – 13:00 Questions and Answers

13:00 – 14:00 Lunch

14:00 – 14:30 New UE Public Procurement Directives implementation process in Croatia – state of play
                       Moderator: Laura Ștefan, anti-corruption expert
                       Zoran Blazevic, expert on public procurement

14:30 – 15:00 New UE Public Procurement Directives implementation process in Poland – state of play
                       Moderator: Adrian Ceparu – expert on public procurement
                       Dariusz Piasta, expert on public procurement

15:00 – 15:30 Questions and Answers

15:30 – 16:00 Coffee break

16:00 – 16:30 Conclusions — End of conference

Număr limitat de locuri!
 

BENEFICII

  • aflați cum abordează experții problemele din legislația națională
  • discutați direct cu experții internaționali în domeniu
  • aflați ultimele noutăţi și opinii cu privire la noile directive

Olivier Moreau: A fost expert în cadrul ministerului de finanțe francez și pentru Comisia Europeană. Acum este expert independent și colaborează cu Banca europeană pentru reconstrucție și dezvoltare (BERD) și cu UNCITRAL.

Dariusz Piasta: Directorul adjunct al Oficiului pentru Achiziții Publice din Polonia, având în subordonare printre altele activitățile de transpunere a legislației europene, conduce și departamentul juridic în cadrul acestei instituții.

Eduard Badea: Expert naţional, director în cadrul ANRMAP.

Zoltan Blazevic: Consultant și trainer în proiecte legate de achiziții publice, reforme ale adminsitrației publice, comunicare, management al contractelor, concesii și parteneriate între instituții publice și private.

Thomas Steiger: OLAF Policy Officer, Fraud Prevention, Reporting and Analysis.
 

SPEAKERI

Organizator:

Proiect finanțat de:

Parteneri:

Please correct the following errors: